11 – Alte informații despre croaziere
Facilități pentru persoane cu dizabilități
Vasele de croazieră oferă cabine speciale pentru persoanele cu dizabilități, acestea se rezervă distinct și au toate facilitățile necesare, de asemenea pe vas persoanele cu dizabilități au acces la absolut toate spațiile de pe vas și au locuri special rezervate în lounge-uri, teatru, etc.
Obiecte interzise pe vasul de croazieră
Pe vasul de croazieră este interzisă aducerea de obiecte periculoase sau ilegale (arme, droguri, materiale inflamabile, etc.) dar și alte obiecte precum Telefoanele Samsung Galaxy Note 7, cafetierele sau fierul de călca.
Accesul la bordul vasului cu placă de îndreptat părul este permis cu condiția să fie adusă la bordul vasului în bagajul de cală.
Dacă compania sau căpitanul vasului consideră că într-o cabină ar putea exista obiecte sau substanțe interzise își rezervă dreptul de a verifica cabina și a confisca respectivele obiecte sau substanțe.
Vă rog să vă asigurați că orice obiect ascuțit inclusiv foarfece, lame de ras, unghiere, pensete, cutițe și altele, vor fi împachetate în bagajul de cală.
Servicii de telefonie și internet pe vas
Pe vasele de croazieră telefoanele mobile funcționează la sol în roaming în aria de acoperire a rețelelor GSM, iar pe timpul navigării în sistemul propriu asigurat prin sistemul de relee/sateliți de la bordul vasului, care implică costuri suplimentare (destul de mari!!!).
Vă recomandăm ca în momentul în care vasul pleacă din porturi să cuplați telefonul pe modul ”avion” până la sosirea în următorul port pentru a evita producerea unor costuri suplimentare nedorite.